Confuz

Denis Florea

Să mă eliberez, că
În ultimul timp am avut numai, numai stres
În ultima vreme n-am putut să mă gândesc
Care îmi e calea și de ce oare traiesc
Să mă eliberez, că
În ultimul timp am avut numai, numai stres
În ultima vreme n-am putut să mă gândesc
Care îmi e calea și de ce oare trăiesc
Care îmi e calea și de ce sunt confuz
Oare de ce
De ce nu îmi răspunzi
Oare de ce
Spune-mi ce îmi ascunzi
O să mă pierd
Dacă mă las condus
O să mă pierd
Dacă rămân confuz
Yeah, n-am învățat din cărți, eu am învățat din mine
Am învățat ce-i rău, am învățat și ce e bine
Am învățat că ura se poate ține de mine
Doar dacă îi dau drumul și o las să mă aline
Am învățat că drumul pe care îl am e lung
Dar dacă doar mă plâng, eu nu am să îl fac mai scurt
Știu că sunt vulnerabil, dar nu mi-e frică să cad
Pentru c-am învățat cum să zâmbesc și când sunt praf
Teste peste teste și momente dificile
Toate l-au format pe cel care îți cântă ție
Știu că o să fie bine, și că o s-o dau
Dar până atunci vreau
Să mă eliberez, că
În ultimul timp am avut numai, numai stres
În ultima vreme n-am putut să mă gândesc
Care îmi e scopul și de ce oare trăiesc
De ce vreau
Să mă eliberez, că
În ultimul timp am avut numai, numai stres
În ultima vreme n-am putut să mă gândesc
Care îmi e calea și de ce oare trăiesc
Care îmi e calea și de ce sunt confuz
Oare de ce
De ce nu îmi răspunzi
Oare de ce
Spune-mi ce îmi ascunzi
O să mă pierd
Dacă mă las condus
O să mă pierd
Dacă rămân confuz

Curiosidades sobre a música Confuz de R. S.

De quem é a composição da música “Confuz” de R. S.?
A música “Confuz” de R. S. foi composta por Denis Florea.

Músicas mais populares de R. S.

Outros artistas de French pop