Gata să mor

Oscar

[Refren]
Yeah, oh
Sunt gata să mor
Am făcut tot ce am putut
Am ajutat persoane fără să m-aștept să primesc ajutor
Mi-ai rupt inima-n bucăți
Fato, nu-ncerca să pari ce știi că nu poți
Tai ceață, schimb viața
Mă-mbrac, plec definitiv și-mi pup zdreanța, okay
Oh, sunt gata să mor
Am făcut tot ce-am putut
Am ajutat persoane fără să m-aștept să primesc ajutor
Mi-ai rupt inima-n bucăți
Fato, nu-ncerca să pari ce știi că nu poți
Tai ceață, schimb viața
Mă-mbrac, plec definitiv și-mi pup zdreanța, okay

[Strofă]
Îmi pare rău
Mă comport ca dracu', pentru că-s demonu’ tău
Sunt tot ce nu vrei să fiu, acum doar stai aici
Și-ncerci să mă convingi, că ăsta e locu' tău
Câte-un pic de cox, un pic de MD, niște LSD, câteva linii de K și GHB
Toate te distrug, te omoară repede
Fa-fato, am vrut să te ajut, da' nu mai gândești limpede
Am chemat-o la mine, da’ și-a luat imediat zboru'
Am prins-o că-nregistra albumu' cu reportofonu'
Sunt în vârf ca Omu, stau pe loc ca off the dome-u'
Drept ca ONU, mă rup până mă ia somnu'
Ye, cred c-o să mă-ntorc la vechiul eu
Fiindcă noul eu, nu-l suportă pe viitorul eu
Dacă n-aș crede în mine, ar însemna că-s ateu
Ar trebui să te las, nu erai de nivelu' meu
Nu mă minți, te văd cu ochiu' minții
Fac slalom printre cretini ca Paraziții
Mult prea multe contradicții
Ai face bine să nu îți simt dinții
Schimbăm niște propoziții
După care schimbăm poziții
Îmi spune că vrea să fim împreună
Dar nu poate îndeplinii niște condiții
Îmi pare rău că nu sunt ca toți iubiții, ye
Târfo!

[Refren]
Sunt gata să mor
Am făcut tot ce-am putut
Am ajutat persoane fără să m-aștept să primesc ajutor
Mi-ai rupt inima-n bucăți
Fato, nu-ncerca să pari ce știi că nu poți
Tai ceață, schimb viața
Mă-mbrac, plec definitiv și-mi pup zdreanța, okay
Sunt gata să mor
Am făcut tot ce-am putut
Am ajutat persoane fără să m-aștept să primesc ajutor
Mi-ai rupt inima în bucăți
Fato, nu-ncerca să pari ce știi că nu poți

Curiosidades sobre a música Gata să mor de Oscar

Quando a música “Gata să mor” foi lançada por Oscar?
A música Gata să mor foi lançada em 2020, no álbum “Ștefan III”.

Músicas mais populares de Oscar

Outros artistas de Pop rock