2 A.M.
Te întrebi ce poți să mai faci, e mult prea târziu
Să-ncerci să te disculpi, e prea dificil
Și nu vrei să-ți privești, nici să analizezi
viața acum
Simți că poți să pierzi ce ai, oare ce-ai e bine
Simți că nu ești demn de tot, ce este lângă tine
Nu vrei să crezi, că ești pe cale să pierzi
Ce ai și o să regreți prea târziu
Și sufletul moare ușor, privești viața printr-un coridor
Ce nu mai are ecou... dar tot strigi
Și țipătul e tremurat, trădează cât ești de-nfricoșat o dată ce-ai realizat
Să-ți privești soarta în ochi, ce întâlnire
Și să știi că greșești, ce nebunie
Și nu vrei să mai plângi, să te întrebi cine ești
Nu mai ești tu
Simți că ai pierdut ce aveai, te-ai pierdut pe sine
E un păcat ce o să-l cari peste tot cu tine
Vrei să oprești oameni pe care-i zărești
Și să-i întrebi ce să faci tu acum
Și sufletul moare ușor, privești viața printr-un coridor
Ce nu mai are ecou... dar tot strigi
Și țipătul e tremurat, trădează cât ești de-nfricoșat o dată ce-ai realizat
Și sufletul moare ușor, privești viața printr-un coridor
Ce nu mai are ecou... dar tot strigi
Și țipătul e tremurat, trădează cât ești de-nfricoșat o dată ce-ai realizat
Și sufletul moare ușor, privești viața printr-un coridor
Ce nu mai are ecou... dar tot strigi
Și țipătul e tremurat, trădează cât ești de-nfricoșat o dată ce-ai realizat
