Binecuvântat

Ramona Nerra, El Nino

[Intro: El Nino, Ramona Nerra]
Oltean, baby! Oltean clan
Yo, ah! 2 0 1 7! La mulți ani! (BUCATTI baby)
E pentru tine, pentru mine și pentru toată familia!
Yo! (Uuuh, weah, ha!)
What? Ha!

[Strofa 1: El Nino]
Nu-mi dau seama dacă ieri sau undeva prin 2000
Îmi era frică să nu afle tata c-am făcut prostii
N-am uitat cum e să fii copil
Îmi aduc aminte bara
La care se strângeau ăia de nu erau cu școala
Cu zarurile în buzunar și când se întuneca
Eram primul la barbut și ultimul care pleca
L-am jucat pe Hagi și pe Dan Petrescu, Prunea
Când pierdeam, eram atent să nu devin cumva ca lumea
Din jurul meu, că-i vedeam
De mici, erau pe japcă, te duceau de nas, atât
Cât să poată să te întoarcă
La 14 ani, știam cartierul ca-n palmă
Și cumpăram Tagnita în loc de ciocolată caldă
Viceroy la bucată, de la gara dintre blocuri
Și făceam ca toate alea când trecea una pe tocuri
Nu știam de hopuri sau că străzile sunt sparte
Știam că, dacă nu iau 5, sunt corigent la mate

[Refren: Ramona Nerra]
Hai cu mâinile în sus, cerul e luminat
Milioane de artificii în aer s-au ridicat
Hai sus, mâna sus!
N-am nevoie de cadouri
Am prieteni, o mie
Familia BUCATTI reprezintă frăție!
Hai sus, mâna sus! Sus!

[Strofa 2: El Nino]
2005, la majorat, m-am pus în cap
Credeam că-i șmecherie mare să devii bărbat
M-am sucit când am aflat că pentru bani tre' să fii sclav
Eram gata de orice
Mai puțin să fiu zugrav, instalator sau ospătar
Să nu valorez nimic
Uite așa am învățat să nu ling pe unde scuip
20 de ani, luam în pulă societatea
Eram animal sălbatic, nu-mi plăcea captivitatea
Abilitatea mea era să mă învârt cu golanii
Doar că mi-au plăcut femeile la fel de mult ca banii
Anii treceau, eu nu-i băgam în seamă
Poezia în fiecare zi și n-aveam nici o teamă
La 22 de ani, am cunoscut o psihiatră
Să o ierte Dumnezeu, mi-a fost și mamă și tată
Jumătate de pastilă și dormeam ca un prunc
Mă trezeam, mă uitam în gol, gata să m-arunc!

[Refren: Ramona Nerra]
Hai cu mâinile în sus, cerul e luminat
Milioane de artificii în aer s-au ridicat
Hai sus, mâna sus!
N-am nevoie de cadouri
Am prieteni, o mie
Familia BUCATTI reprezintă frăție!
Hai sus, mâna sus! Sus!

[Strofa 3: El Nino]
Un înger păzitor pe umerii mei mă duce
Într-un apartament din București și scriu cu sânge...
Cu frigul în casă și foamea prin frigider
Am transformat sufrageria într-un cartier!
Cu frații, fumam la poșta Gigi Con
La 27 de ani, mă pregăteam să urc pe tron
Doamne, spune-mi care-i planul cu mine, că nu mai pot!
Văd o mare de rechini și eu nu prea știu să înot
STOP cadrul! Am întâlnit o domnișoară
Și-n momentul ăla, am zis că inima mea n-o să moară niciodată
Era momentul să mă schimb și asta findcă nu voiam
Să mă vadă cum mă sting
La 28 de ani, mare realizare
Mi-am pus doi dinți în gură și zâmbeam la reflectoare
I-am lăsat în mancare, la un mall, și râdea
Fratele de mine, doar că fratele știa
Că sunt gata să le dau, indiferent de cum prezint
Când intru pe scenă, știu că nu e momentul să m-alint
Am făcut 30 de ani, simt că aseară m-am născut
Hai să ridicăm paharul pentru anii ce-au trecut!

[Refren: Ramona Nerra]
Hai cu mâinile în sus, cerul e luminat
Milioane de artificii în aer s-au ridicat
Hai sus, mâna sus!
N-am nevoie de cadouri
Am prieteni, o mie
Familia BUCATTI reprezintă frăție!
Hai sus, mâna sus!
(Oltean, baby!)
Mâna sus, mâna sus...!

Curiosidades sobre a música Binecuvântat de El Nino

Quando a música “Binecuvântat” foi lançada por El Nino?
A música Binecuvântat foi lançada em 2017, no álbum “Binecuvântat”.
De quem é a composição da música “Binecuvântat” de El Nino?
A música “Binecuvântat” de El Nino foi composta por Ramona Nerra, El Nino.

Músicas mais populares de El Nino

Outros artistas de Middle of the Road (MOR)